Cartea amagirilor (Emil Cioran)

JURAMANT VIETII: Niciodata nu te voi trada de tot; desi te-am tradat si te voi trada la fiecare pas;
Cand te-am urat, nu te-am putut uita;
Te-am blestemat, ca sa te suport;
Te-am refuzat, ca sa te schimbi;
Te-am chemat si n-ai venit; am urlat si nu mi-ai zambit; am fost trist si nu m-ai mangaiat. Am plans si nu mi-ai indulcit lacrimile. Desert ai fost rugamintilor mele, mormant glasului meu. Tacere fost-ai chinurilor si pustiu singuratatilor mele. Ucis-am in gand intaia clipa a vietii si fulgrat-am inceputurile tale. Vrut-am otrava radacinilor tale, seceta in fructe, uscaciune in flori si secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu.
Dar recunoscator e sufletul meu pentru zambetul ce l-a avut doar el si nimeni altul; recunoscator pentru acea intalnire, de nimeni aflata; acea intalnire nu se uita, ci cu credinta ascunsa in tine rasuna in tacere, inverzeste pustiuri, indulceste lacrimi si insenineaza singuratati.
Iti jur ca niciodata nu vei cunoaste marea mea tradare.
Jur pe tot ce poate fi mai sfant: pe zambetul tau, ca nu ma voi desparti de tine.

-N-ati simtit niciodata cum timpul se aduna in voi, creste si va inunda, cad tot ce a devenit si s-a scurs pana acum se concentreaza deodata intr-o fluiditate abstracta si se ridica in voi, spre un pisc necunoscut?
Nu v-a durut niciodata aceasta  crestere a timpului, nu v-a inclestat niciodata aceasta  exasperare a temporalitatii? Nu incovoiat nicicand pe spirala interna a timpului, cu sinuozitatile si evolutiile ei arzatoare? Devenirea de razbuna in contra clipelor noastre absolute? Sa nu avem dreptul nici macar la un contact discontinuu cu absolutul? Se pare ca timpul ar vrea sa ne aminsteasca de uitarile noastre in lumina, c-ar vrea sa distruga unde-am vrea sa ne pierdem.
-Timpul a ros bazele paradisului. Sarpele n-a fost numai instrumentul cunoasterii, ci si al timpului
-Viitorul este o concesie pe care eternitatea o face timpului.