Jane Eyre (Charlotte Bronte)

"Jane Eyre", un roman nesfarsit de incantator, in care viata isi trimite pasii spre "infinitati absurde si fara sens" ca dragostea, simplitatea, blandetea si puritatea sufleteasca.
Trairile personajelor ce devin frumoase prin absurdul lor, non-sensul unei iubiri ce capata sens, induc cititorului o stare mult prea grea de explicat celor din jur si totusi atat de simpla si cutezatoare pentru cei ce o simt.
Ne-o dovedim inca o data ca ceea ce isi are origine in simtamantul nostru nu deosebeste "frumoasa" de "bestie" si ia totul ca atare, priveste dincolo de "granita trupeasca", se hraneste cu seva aceluia pe care noi il numim "suflet".
Dragostea nu-ti pune intrebari; nu vrea sa stie daca ai mai iubit, sau ce varsta ai...NU! ...ea doar iti leaga firul vietii atunci cand vede ca e pe cale sa se rupa, ti-l leaga intr-un mod nedeslusit de un altul. Nu sta sa vada daca acesta e un fie mult prea ros sau vechi, un fir care a cazut probabil neajutorat din mana aceleia care l-a tors vreodata.
O fata orfana... crescuta de matusa sa care nu o iubea deloc... si pe care Jane ajunge sa o urasca. Cand in sfarsit gaseste iubirea adevarata, cand in sfarsit simte ca poate iubi din toata inima... atunci cand se simte protejata... atunci.. toate visele ii sunt spulberate si viata ei devine un adevarat cosmar.
Se spune ca in cele din urma iubirea adevarata invinge.. ei bine... da!.. si de aceasta data se adevereste acest lucru. Si totul e bine cand se termina cu bine nu? :)